150 de ani de arheologie. Descoperiri, situri, personalităţi din Bucovina şi judeţul Suceava



„150 de ani de arheologie. Descoperiri, situri, personalităţi din Bucovina şi judeţul Suceava” este titlul unei noi expoziţii organizate de Muzeul Bucovinei din Suceava, care va fi vernisată marţi, 13 iunie, ora 12 la sediul Muzeului de Istorie, din str. Ştefan cel Mare nr. 33. Expoziţia, care conţine un număr de 24 de panouri, îşi propune informarea publicului în privinţa începutului şi a evoluţiei ştiinţei arheologiei din zona noastră. Astfel, unele dintre panouri se referă la diversele etape pe care le-a parcurs „ştiinţa hârleţului” (aşa cum i se spunea arheologiei în secolul al XIX-lea), fiind ilustrate cele mai importante personalităţi, care au activat în Bucovina: Josef Szombathy, Raimund F. Kaindl, Karl A. Romstorfer, Dionisie Olinescu, alături de care se regăsesc cele mai valoroase dintre descoperirile din epocă.

De asemenea, sunt prezentate imagini din cadrul cercetărilor complexe de la Cetatea de Scaun a Sucevei, Curtea Domnească, siturile preistorice de la Baia şi Adâncata, precum şi din „mileniul întunecat” – aşezarea de la Poiana – Zvoriştea, datând din secolele VIII-IX. Sunt trecute în revistă cele mai importante situri cercetate de arheologii suceveni, începând cu anii 1950-1960, când la Suceava a activat ilustrul profesor Ion Nestor, întemeietorul şcolii româneşti de arheologie medievală, precum şi cercetările de dată recentă. Expoziţia a fost realizată de dr. Bogdan Petru Niculică, dr. Monica Dejan şi Ştefan Dejan, în colaborare cu Biroul Educaţie, Marketing şi Comunicare (şef birou Iuliana Roşca) şi Serviciul Relaţii Publice şi Evenimente Muzeale (şef serviciu George Ostafi şi muzeograf Loredana Bortă).

Expoziţia va putea fi vizionată la sediul Muzeului Bucovinei în perioada 13-23 iunie, după care, timp de doi ani, va fi itinerată la diverse şcoli din judeţul Suceava. Ea face parte dintr-un proiect amplu al Muzeului Bucovinei de a veni în întâmpinarea publicului larg cu noutăţi, urmărind totodată diseminarea investigaţiilor arheologilor suceveni, în scopul dobândirii unor cunoştinţe complementare cu activitatea şcolară, făcând parte dintr-un complex program de educaţie muzeală privind conştientizarea importanţei patrimoniului arheologic.
Mai nouă Mai veche