Expoziția-concurs de desene Vis de copil în casa bunicilor”, la Hanul Domnesc


Joi, 8 iunie 2017, ora 12.00, la Muzeul Etnografic Hanul Domnesc a avut loc vernisajul expoziţiei – concurs de desene VIS DE COPIL ÎN CASA BUNICILOR aflată la cea de a XXI-a ediţie, organizată de către Serviciul Etnografie. Anul acesta, cele 125 de lucrări ale copiilor participanţi, de la 22 şcoli din municipiul Suceava şi din judeţ, au avut ca temă „Proverbe şi zicători în tradiţia populară”.

Comisia de jurizare care a decis acordarea premiilor pentru cei mai talentaţi copii a fost formată din profesori de specialitate de la şcolile cu cel mai mare număr de participanţi la concurs şi specialişti din cadrul muzeului. Astfel, preşedinte de comisie a fost Inspector Arte - Ceică Loredana de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, secretar – prof. Asimionesei Iulian de la Colegiul de Artă „C.Porumbescu”, membri – prof. Roxana Bliorţu de la Colegiul de Artă „C.Porumbescu”, prof. Beldeanu Mihaela de la Şcoala Gimnazială nr 10 şi muzeograf Cruşninschi Maria – Serviciul Etnografie.

Premiile pe categorii de vârstă (7 – 11 ani respectiv 12 – 15 ani) s-au acordat astfel: Premiul I – Poamăneagră Ştefania Miruna – Şc. Gimnazială nr 10 Suceava, Galeş Alexandru, Stoenescu Anubis Claudia – Colegiul de Artă, Grigoriiciuc Luisa – Colegiul „Laţcu Vodă” Siret; Premiul II – Anton Maia Anastasia, Drăgoi Magdalena - Colegiul de Artă, Manolache Iustina - Şc. Gimnazială nr 10 Suceava, Rusu Theodora – Colegiul Naţ. Petru Rareş, Bida Teodora –Şc. Gimnazială M.Eminescu Rădăuţi; Premiul III - Crăciun Letiţia – Şc. Gimnazială Ion Creangă, Ştefan Bliorţu – Colegiul de Artă, Maţepiuc Estera – Şc. Gimnazială Dănila, Asimionesei Andrei – Şc. Gimnazială Nr 3, Hirghiligiu Cipriana Crina – Colegiul Ştefan cel Mare, Floroiu Diana-Maria – Colegiul de Artă.

Premiile acordate de către Muzeul Bucovinei au fost în valoare de 1800 lei.

Organizatorii au acordat şi 36 de menţiuni, câte 13 pentru fiecare categorie de vârstă. Copiii au primit diplome, dulciuri şi s-au delectat cu momente artistice oferite de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Expoziţia – concurs de desene organizată la Hanul Domnesc va putea fi vizitată în perioada 8 – 23 iunie, de miercuri până duminică între orele 10 – 18.

Muzeograf,
Maria Cruşninschi
Mai nouă Mai veche