IPJ Suceava: Bicicliști, atenție la circulația pe drumurile publice și respectarea legislației rutiere!



Având în vedere faptul că pe perioada vacanţei tinerii au considerabil mai mult timp liber, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, desfăşoară o serie de activităţi specifice, menite să conştientizeze toţi participanţii la trafic, în special bicicliştii cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea legislaţiei rutiere.
În perioada 01.01.2017 – 31.05.2017, pe raza judeţului Suceava, s-au produs 60 accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști, înregistrându-se o creștere (+6) a numărului de astfel de evenimente rutiere, faţă de perioada corespondentă din anul 2016 (54 evenimente rutiere).

Din totalul celor 60 de evenimente rutiere analizate, 8 au fost accidente grave (soldate cu 2 morți și 6 răniți grav), 51 au fost accidente ușoare și 1 eveniment s-a soldat numai cu pagube materiale, în timp ce în primele 5 luni ale anului anterior, din cele 54 de accidente, 8 au fost grave (soldate cu 3 morți și 5 răniți grav) și restul de 46 ușoare.

De remarcat că în 52 de cazuri vina pentru producerea accidentelor a fost a bicicliştilor, inclusiv în cazul celor două accidente mortale.

Cele mai multe accidente rutiere s-au produs pe raza de competență a Poliției municipiului Suceava, Poliției municipiului Rădăuți și Poliției orașului Vicovu de Sus;

Cele mai grave astfel de accidente din perioada 01.01.2017 – 31.05.2017 s-au produs în localitățile Horodnic de Sus și Vicovu de Sus (soldate cu câte 1 mort).

În primele 5 luni ale anului 2017 un număr de 17 bicicliști, implicați în evenimente rutiere, s-au aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, comparativ cu primele 5 luni 2016, când 8 bicicliști s-au aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ceea ce priveşte frecvenţa accidentelor, se remarcă luna aprilie (28 de evenimente rutiere), în timp ce pentru anul 2016 se remarcă, în special, lunile de vară (iunie – 35, iulie – 29 și august – 28).
Tocmai de aceea poliţiştii desfăşoară în aceste zile acţiuni de prevenire, informare şi responsabilizare a bicicliştilor.

În perioada 12 – 15 iunie 2017 poliţiştii de Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava şi agenţi din cadrul posturilor secţiilor şi de poliţie din zona Buneşti, Preuteşti, Fălticeni, Capu Codrului, Cornu Luncii, Păltinoasa, Marginea, Horodnic de Sus, Vicovu de Jos au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor pe DN2, DJ 208, DJ 208A, DN2E dar şi pe drumurile adiacente.

Au fost identificaţi în trafic peste 100 de biciclişti care nu purtau veste reflectorizante şi nu aveau vehiculele dotate cu elemente reflectorizante. Un număr de 16 biciclişti nu împliniseră încă vârsta de 14 ani. Tuturor acestora le-au fost oferite veste reflectorizante, elemente reflectorizante şi pliante cu caracter informativ.

Activităţile din trafic au fost completate şi cu acţiuni de informare în unităţile de învăţământ, peste 500 de elevi fiind informaţi cu privire la pericolele generate de nerespectarea legislaţiei rutiere în contextul apropierii vacanţei de vară.

Reamintim cetăţenilor faptul că nerespectarea legislaţiei specifice de către biciclişti se sancţionează cu amenzi din clasa a trei de sancţiuni. Nerespectarea acestor reguli se sancţionează cu 6 - 8 puncte-amendă. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, deci 145 lei.

Astfel, se interzice conducătorilor de biciclete:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia "Accesul interzis bicicletelor";
b) să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
- Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte casca de protecţie omologată.
- Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.
- În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:
prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.

Mai nouă Mai veche