La data de 26.06.2017, în baza mandatului de percheziție emis de Judecătoria Suceava, un echipaj din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava, sprijiniți de forțe al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziţie la domiciliul unei femei de 30 de ani din municipiul Suceava, cercetată într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, ocazie cu care, au fost identificate şi ridicate mai multe obiecte de îmbrăcăminte purtând mărci sportive de renume, susceptibile de a fi contrafăcute.
Cercetările continuă, cauza penală urmând să fie soluționată procedural.
Cercetările continuă, cauza penală urmând să fie soluționată procedural.