La 17.06.2017, în jurul orei 22.10, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate în afara localității Siret, pe DJ 209D, la intersecția cu DN 2, pe fondul vitezei excesive, un tânăr de 23 de ani, din comuna Sucevița, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune frontală cu un stâlp de alimentare cu energie electrică de pe marginea drumului.
Din accident, a rezultat rănirea unui tânăr de 29 de ani, din județul Botoșani, precum și rănirea ușoară a două tinere, una de 24 de ani și cealaltă de 23 de ani, ambele din orașul Siret, toți pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.