Festivalul internațional Video Art penntru liceeni la cea de-a noua ediție



Începând cu 13 iulie 2016, Suceava va găzdui cea de-a noua ediție a Festivalului internațional Video Art pentru liceeni, care va aduce la Suceava peste patruzeci de tineri din țară și străinătate, pasionați ai celei de-a șaptea arte. Cei în cauză reprezintă cei mai buni dintre cei buni, nominalizați de juriul internațional al festivalului, care a desemnat câte zece echipaje la fiecare dintre cele două secțiuni ale festivalului: filme de scurtmetraj și spot publicitar cu impact social.

Anul acesta juriul are următoarea componență, președinte al juriului, conf. dr. Radu Olăreanu, de la Universitatea de Arte din Tg-Mureș, Violeta Gorgos, regizor artistic de la TVR Iași, Emilian Urse, președintele Asociației Naționale a Cinecluburilor din România.

Marele câștig al acestei ediții îl reprezintă prezența în juriu a lui Dave Watterson, președintele în exercițiu al Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA), domnia sa acceptând de la bun început, fără nicio reticență, invitația noastră. Faptul se datorează, exclusiv impresiei pe care România și în special noi, cei de la Suceava, am lăsat-o delegațiilor din care și domnia sa a făcut parte, delegații care s-au succedat în ultimii doi ani la Suceava, în contextul organizării de către noi, în anul 2016 a celei de-a 78-a ediții a Festivalului internațional UNICA.

Mai mult decât atât, domnia sa a fost prezent acum doi ani, doar în calitate de invitat la finala din 2015 a festivalului nostru, apreciind alături de ceilalți membri ai delegației de atunci, formatul festivalului, iar ca efect al acelui moment, putem menționa recomandarea din partea acestora de a aplica pentru încadrarea Festivalului Video Art sub patronajul UNICA. Acest fapt a devenit realitate și din 2016, Festivalul internațional Video Art pentru liceeni este singurul festival din România cu această certificare internațională.

Au fost trimise în festival filme din mai multe țări ale Europei, dar și numeroase filme din țară, ale unor cluburi de profil sau licee, unde există elevi și profesori pasionați de film. Din străinătate au sosit filme din Macedonia, Ucraina, Franța și Republica Moldova, iar din țară au sosit filme din Constanța, București, Huși, Bacău, Fălticeni, Craiova, Rădăuți și bineînțeles Suceava. Acestora li s-au adăugat filme din țară, în total numărul proiectelor cinematografice la cele două secțiuni ridicându-se la 34.

Statistica numerică într-un festival de acest profil nu reprezintă neapărat un criteriu de evaluare, decât cel mult subiectivă, întrucât numărul impresionant de fime trimise spre jurizare nu dă valoare unei astfel de manifestări, ci calitatea acestora, iar la acest aspect juriul național a declarat că – cel puțin – la categoria scurtmetraje, calitatea este notabilă.

După deschiderea oficială a „ostilităților” care va avea loc joi 13 iulie, orele 16,00 la Observatorul astronomic, urmează pentru ziua de vineri, „proba de foc”, respectiv excursia tematică în cadrul căreia cele douăzeci de echipaje vor trebui să realizeze un scurtmetraj cu o temă aleasă de membrii juriului, urmată de editarea materialelor filmate în ziua următoare, sâmbătă, iar duminică, 16 iulie, la ora 10,00 iubitorii de film sunt așteptați la Gala decernării premiilor Video Art 2017, la Cinematograful Modern.

Colegiul Național „Petru Rareș” și Clubul Video Art al elevilor de aici mulțumesc pe această cale Primăriei Municipiului Suceava, domnului primar Ion Lungu pentru sprijinul necondiționat dat evenimetului, fără de care ediția din acest an s-ar fi aflat într-o dificultate insurmontabilă în a fi derulată, dar și celorlalți parteneri tradiționali ai acestui eveniment, Consiliului Județean, Centrului Cultural Bucovina, Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratului școlar al județului Suceava.

Prof. Viorel Ieremie,
Colegiul național „Petru Rareș”
Coordonatorul festivalului
Mai nouă Mai veche