Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, alcoolul este a 3-a cauză de boală şi moarte prematură. Din punct de vedere al consumului total de alcool, România ocupă locul al 3-lea între ţările Uniunii Europene şi locul al 2-lea din punct de vedere al cantităţii de alcool consumate de o persoană cu o anumită ocazie. Peste 60% din tineri au început să consume alcool înainte de vârsta de 13 ani. Cu alte cuvinte, de la o vârstă tânără, românii au obiceiul de a consuma cantităţi excesive de alcool, spre deosebire de majoritatea europenilor, care consumă constant cantităţi moderate de alcool. Adolescenţii care încep să consume alcool înintea vârstei de 15 ani au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenţi de alcool, iar cei care consumă alcool înaintea vârstei de 13 ani au risc de şapte ori mai mare de a deveni mari băutori şi de a consuma cantităţi mari de alcool la fiecare ocazie. Tinerii care obişnuiesc să bea de la o vârstă timpurie sunt mai predispuşi să consume şi alte substanţe de abuz cum sunt tutunul sau drogurile ilegale, sporind riscul consecinţelor negative.
Alcoolul este un factor de risc pentru mai mult de 200 boli, între care: boli de ficat şi pancreas, unele tipuri de cancer, diabet, boli cardiovasculare, obezitate, tulburări psihice. În fiecare an, alcoolul este responsabil pentru mai mult de 3 milioane de decese şi un sfert din morţile în rândul tinerilor sub 30 ani. Consumul de alcool în timpul sarcinii se asociază cu malformaţii ale fătului şi scăderea performanţelor intelectuale ale copilului. Viaţa familială şi relaţia cu prietenii pot fi profund afectate. Educaţia copiilor este neglijată, iar părintele alcoolic oferă un exemplu negativ pentru viitorul copilului. Copiii care au părinţi dependenţi de alcool au risc de patru ori mai mare de a deveni şi ei dependenţi de alcool. Viaţa profesională poate fi compromisă ca urmare a scăderii performanţelor la şcoală sau la locul de muncă, a abandonării studiilor sau concedierii. O persoană care consumă alcool în mod excesiv poate avea probleme grave cu legea şi este supusă riscului de a răni sau a fi rănit de alţii sau chiar de a-şi pierde viaţa ca urmare a accidentelor.
Direcţia de Sănătate Publică Judeteana SUCEAVA prin Compartimentul Evaluarea si Promovarea Sănătaţii , organizează în luna iulie 2017 campania de Informare-Educare-Comunicare cu titlul: „LUNA NAŢIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL”
Campania se desfăşoară sub sloganul : “Nu lăsa alcoolul să-şi hotărască viitorul!”
Scopul campaniei este de a promova un comportament responsabil faţă de consumul de alcool prin informarea populaţiei cu privire la efectele consumului dăunător de alcool asupra sănătăţii, vieţii sociale şi profesionale.
Mesajul cheie al campaniei este: “Alcoolul este cea mai răspândită substanţă utilizată în scop de relaxare. Consumul de alcool de la o vârstă tânără şi obiceiul de a bea frecvent sau în cantităţi mari poate conduce la dependenţa de alcool şi la deteriorarea gravă a sănătăţii, relaţiilor personale şi carierei..”
Campania se adresează populaţiei tinere, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 ani şi este finanţată de către Ministerul Sănătăţii prin Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii. Suportul metodologic al campaniei este asigurat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
DSP Suceava