La 01.07.2017, în jurul orei 23.45, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe strada Spitalului din municipiul Rădăuţi, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Horodnic de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
IPJ Suceava