În perioada 28-30 iunie 2017 s-a desfăşurat cea de a XXI-a ediţie a Salonului Internaţional al Invenţiilor, Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic, organizat de Universitatea Tehnică Ghorghe Asachi din Iaşi şi Institutul Naţional de Inventică din Iaşi, unde au fost expuse şi prezentate 220 de invenţii. Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat la acest Salon cu 11 exponate, 10 dintre acestea fiind răsplătite cu cea mai înaltă distincţie, Medalia de aur. De asemenea, USV a primit Medalie de aur şi Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate, ca promotor al inventicii româneşti. Colectivul de inventatori a mai fost răsplătit cu Diplome de excelenţă şi cupe.
Lista completă a invenţiilor medaliate:
1. Sistem de măsurare piezo-termic (Gheorghe Gutt, Valentin Popa) - Invenţia se referă la un detector destinat transformării intensităţii radiației electromagnetice de joasă frecvență din mediul ambiant într-o variaţie proporţională de frecvență a unui circuit oscilant, frecvenţa fiind măsurată cu o sensibilitate deosebit de ridicată pe cale piezo-termică.
2. Avertizor de radiaţii electro magnetice de joasă frecvenţă (Gheorghe Gutt, Valentin Popa, Cristian Florin –Alexuc) - Mijloc electronic de protecţie a muncii, capsulat, portabil şi de dimensiuni mici, destinat personalului care lucrează în medii cu radiație electromagnetică de joasă frecvență, de intensitate mare şi medie. Depăşirea nivelului intensităţii radiaţiei electromagnetice permise este semnalizată sonor şi luminos.
3. Panou de ecranare electromagnetică (Amariei Sonia, Gutt Gheorghe, Gutt Andrei) - Panoul foloseşte inele de cupru în scurtcircuit pentru joasă frecvenţă, plase din material compozit şi un număr mare de circuite electromagnetice oscilante pasive de tip L-C pentru ecranarea radiaţiilor electromagnetice de inaltă frecvenţă.
4. Video-spectrometru (Gheorghe Gutt, Sonia Gutt, Todirică Florin-Sorin, Andrei Gutt) - Aparat destinat determinarii compoziţiei chimice elementale, prin spectrometrie de emisie atomică, a unui cordon de sudură sau a pereţilor unui rost de tăiere termică, realizate pe şi în metale, prin procedee electrice, cu gaze sau cu laser. Spectrometrul poate fi folosit şi pentru determinarea compoziţiei chimice a unor materiale metalice topite, a compoziţiei şarjelor de furnal şi de convertizare precum şi pentru determinarea compoziţiei chimice a gazelor fierbinţi rezultate la explozii cu timpi de desfăşurare din domeniul milisecundelor.
5. Bikes walking assist device (Gheorghe Gutt, Valentin Popa) - Invenția se referă la un sistem electronic de măsurare precisă a vitezei, a aceleratiei şi intensităţii frânării unei biciclete. Toate informaţiile sunt corelate precis cu harta electronică GPS a traseului parcurs de biciclist. Acelasi sistem permite înregistrarea și stocarea informaţiilor despre nivelul șocului la o frânare bruscă sau la un impact frontal al bicicletei cu un alt corp static sau în mișcare.
6. Procedeu şi masină automată pentru fabricat cepuri de corecţie (Gheorghe Gutt) - Maşină automată pentru fabricarea cepurilor de corecţie destinate inlocuirii nodurilor negre căzătoare din cherestea in scopul inobilarii acesteia. Echipamentul include şi sistemul de debitare automată.
7. Maşină automată pentru fabricarea cepurilor de corecţie (Gheorghe Gutt , Andrei Gutt, Sonia Amariei) - Invenţia se referă la o maşina automată destinată fabricării unor cepuri de corecție a nodurilor nergre căzătoare din cherestea, având grosimi cuprinse între 5 și 10 mm şi diametre cuprinse între 10 și 55 mm, pasul standardizat între diametre fiind din 5 în 5 mm și având una din laturile plane teșită la 1,5x45o
8. Mini strung orizontal automat pentru fabricarea cepurilor de corectie de lemn (Gheorghe Gutt)Echipament complet automat, de înaltă productivitate, destinat fabricării cepurilor de corecţie de lemn, destinate înlocuirii nodurilor negre căzătoare din cherestea în vederea înnobilării acesteia.
9. Aparat pentru determinarea automată a permeabilităţii membranelor la lichide apoase (Sonia Amariei, Gheorghe Gutt, Liliana Norocel, Roxana Puşcăşelu) - Aparatul reprezintă un mijloc de investigare important pentru determinarea automată a permeabilităţii la lichide apoase, a membranelor care stau la baza fabricarii paharelor comestibile.
10. Device for determining food anisotropy (Amariei Sonia, Gutt Gheorghe, Oroian Mircea - Adrian, Sănduleac Elena, Pădureţ Sergiu) - Dispozitiv optoelectronic ce permite măsurarea anizotropiei produselor alimentare solide şi semisolide, vâscoelastice şi vâscoplastice, în timpul solicitării progresiv crescătoare a acestora, in condiţii de termostatare avansată, cu un texturometru electronic.