Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina” - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei și Rădăuților, Protopopiatul Fălticeni, Parohia Ortodoxă Rotunda și Primăria Orașului Liteni organizează duminică, 13 august 2017, începând cu ora 16.00, la Biserica Ortodoxă Rotunda, cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs de toacă pentru copii și tineret „Răsună toaca-n cer”.
Iniţiativa pr. paroh Mihai Ursuleasa de a organiza acest festival-concurs în a doua duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului este un stimulent pentru tinerele generaţii de a învăţa să bată toaca la biserică îngrijit, artistic, după rânduială, pentru a perpetua tradiţia semnalizării liturgice în forme de artă filocalică, purtătoare de semne şi mesaje mistice tainice.
Copiii şi tinerii cei mai talentaţi şi pricepuţi în bătaia toacei se vor întrece, etalându-şi arta la nivelul vârstei, dar şi portul tradiţional al locului de provenienţă.
În tradiţia ortodoxă, sunetul toacei sugerează chemarea la rugăciunea liturgică, prin urmare înseamnă chemarea la răstignire lăuntrică prin rugăciune, căci, potrivit mărturiilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii „urcuşul omului spre Dumnezeu începe în Biserică şi se termină în Biserică”, iar „inima omului duhovnicesc este Biserică”, ce se clădeşte cu trudă şi cu multă jertfă purificatoare.
Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, susţine organizarea acestei manifestări prin acordarea de premii în bani pe categorii de vârstă. Evaluarea concurenţilor va fi făcută de un juriu de specialitate format din preoţi, profesori şi muzicologi.
Sponsorii evenimentului sunt prof. univ. dr. Violeta Dinescu (Oldenburg - Germania), Mănăstirea Probota, Asociația Proprietarilor de Păduri, familiile Maneliuc Costel și Dincu Marcel.