La 27.08.2017, ora 20.30, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, pe B-dul 1 Mai din localitate, a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea motocicleta pe B-dul 1 Mai din municipiul Suceava, un tânăr de 24 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc, nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers şi a intrat în coliziune față-spate cu autoutilitara condusă regulamentar în aceeaşi direcţie, de un localnic de 29 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 24 de ani deține permis de conducere, însă, necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus”, ce va fi soluționat procedural.