Un individ și-a omorât mama într-o cameră de hotel, la Vatra Dornei

La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a constituit o cauză penală în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de violenţă în familie, privind decesul victimei P.G. la data de 15.08.2017, în jurul orei 20:30, în incinta unei unităţi de cazare din municipiul Vatra Dornei.

Din primele cercetări efectuate în cauză a rezultat că la data de 15.08.2017, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în incinta unei camere dintr-o unitate de cazare din municipiul Vatra Dornei, suspectul Patoi Florin a exercitat acte de violenţă de intensitate ridicată, cu un cuţit, în zone vitale, asupra mamei sale, victima P.G., acte de violenţă care au condus la decesul acesteia.

Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate alte informaţii referitoare la această cauză.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Cauza este instrumentată de o echipă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, formată din lucrători operativi din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Precizăm că efectuarea urmăririi penale in personam, faţă de suspect, este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR, 
Lucian Stănescu 

purtător de cuvânt,
PROCUROR ŞEF SECŢIE,
Maria Cristina CIORNEI
Mai nouă Mai veche