La 31.07.2017, ora 10.30, Secția 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, la bariera din localitatea Verești s-a produs o tamponare, iar conducătorul auto vinovat a părăsit locul evenimentului.
Polițiștii deplasați la fața locului, au identificat pe DJ 290, din comuna Verești, două autoturisme ce prezentau avarii și pe una din persoanele implicate, respectiv o femeie din comuna Fântânele.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce femeia conducea autoturismul pe DJ 290, în momentul în care a trecut prin dreptul unei societăţi de dezmembrări auto, un autoturism înmatriculat în străinătate, a ieșit din curtea firmei și nu i-a acordat prioritate, intrând în coliziune cu acesta, după care, conducătorul auto vinovat și pasagerul din același autoturismul au coborât și s-au urcat într-un alt autoturism, plecând de la fața locului.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a fost identificat ca fiind un bărbat de 46 de ani, din comuna Verești, angajat al firmei de dezmembrări auto.
Interogând bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul de 46 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii și de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 46 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.