Polițiștii de frontieră suceveni au depistat și predat autorităților competente o persoană cu dublă cetățenie, română și ucraineană, pe numele căreia autoritățile din România au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Miercuri, 6 septembrie 2017, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru a intra în țară Aurel A., persoană cu dublă cetățenie, română și ucraineană, în vârstă de 65 de ani.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit internațional.
Pe numele acestuia a fost emis, de către autoritățile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă. Acesta a fost condamnat la 3 ani și patru luni de închisoare.
Persoana în cauză a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.