La data de 04.09.2017, ora 17.15, în timp ce conducea autoturismul pe aleea de acces din spatele unui bloc de pe str. 2 Grăniceri, din municipiul Fălticeni, un localnic de 63 de ani a surprins și accidentat ușor o minoră de 10 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure.
După accident, conducătorul auto a mai parcurs aproximativ 200 de metri, după care a parcat autoturismul la o distanță de 20 de metri de locul accidentului.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.