În ultimele zile de vacanţă, 7-10 septembrie 2017, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în colaborare cu partenerul tradiţional, dl. Brian Douglas, au oferit 50 de ghiozdane echipate cu penare şi rechizite copiilor cu posibilităţi financiare reduse din comunele Stroieşti şi Şcheia. Este un mesaj clar al poliţiştilor care îndeamnă pe copii să meargă la şcoală, să aibă rezultate bune pentru a deveni un sprijin pentru comunitate şi a dezvolta un comportament adecvat.
20 de ghiozdane echipate au fost oferite copiilor dintr-un cătun izolat din comuna Stroieşti dar şi copiilor identificaţi la munca câmpului alături de părinţii lor pe terenurile cultivate cu cartofi din apropierea satului. Totodată s-au purtat discuţii cu părinţii pentru a-i conştientiza pe aceştia cu privire la importanţa frecventării cursurilor şcolare de către copii şi importanţa educaţiei pentru dezvoltarea acestora.
Alte 30 de ghiozdane şi rechizite au fost distribuite copiilor din comunitatea de romi din comuna Şcheia. Pe lângă măsurile operative instituite în cadrul zonei de siguranţă specială din comuna Şcheia, o componentă importantă este şi cea preventivă. Din analizele de caz efectuate s-a constatat că muţi dintre autorii de infracţiuni sunt minori, tocmai de aceea impunându-se intervenţia preventivă în scopul promovării actului educaţional şi implicit în vederea limitării participaţiei minorilor la săvârşirea de infracţiuni. Minorilor şi părinţilor acestora li s-au prezentat avantajele urmării cursurilor şcolare şi adoptării unui comportament civilizat şi încadrat de legalitate.
Poliţiştii stimulează astfel dezvoltarea unui comportament antiinfracţional şi antivictimal, promovând educaţia – factor principal în activitatea de prevenire a infracţionalităţii.
Pentru poliţiştii suceveni, siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate. Vom continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces către şcoli.
Poliţiştii suceveni urează mult succes în noul an școlar tuturor, elevi, părinți și cadre didactice!