Asociația Curtea Veche continuă campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei” în județul Suceava, cu sprijinul Fundației EGGER România. La inițiativa tânărului Luca Ciubotaru, absolvent al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite în mandatul 2014/2015, au fost oferite prin sprijinul Fundației EGGER peste 2.000 de volume potrivite vârstei elevilor din 11 școli din județul Suceava.
Donațiile de carte au avut loc în perioada 25-26 septembrie în cadrul unor întâlniri cu elevii instituțiilor: Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”, Școala Gimnazială Dornești, Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” Gălănești, Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi, Școala Gimnazială nr. 2 Frătăuții Noi și Școala Gimnazială „Samuil Ispoescul” Costișa Frătăuții Noi.
În cadrul evenimentelor au participat cu discursuri motivaționale: doamna Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Luca Ciubotaru (cetățean de onoare al Municipiului Rădăuți, delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite 2014/2015) și Andreea Lupescu, jurnalist și artist, care a susținut un moment interactiv de lectură prin care le-a demonstrat copiilor că cititul poate fi distractiv dacă își activează imaginația. Proiectul continuă prin înființarea cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei” cu activități interactive susținute de profesori și voluntari locali și cu nouă serie de donații în luna decembrie.
Susținătorul principal al acestei acțiuni, Fundația EGGER România, este o organizație non-guvernamentală înființată cu scopul de a oferi beneficii adiționale comunităților din regiunea Rădăuți prin dezvoltarea și implementarea de proiecte menite să îmbunătățească condițiile de viață investind în proiecte de educație și mediu. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, dificultăţile în înţelegerea textelor şi lipsa programelor de lectură sunt doar câteva dintre aspectele pentru care reprezentanții acesteia au decis să se alăture programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche.
„Mi-am dorit să văd această idee transformată în realitate la Rădăuți pentru că educația de calitate stă la baza oricărei societăți puternice. În secolul actual unde tehnologia se dezvoltă de la o zi la alta și este prezentă tot mai mult în viețile noastre, lectura din plăcere a devenit o preocupare rară. Școala are misiunea nobilă ca pe lângă elevi foarte bine pregătiți la anumite materii, să modeleze și să formeze caractere, iar lectura transformată într-un obicei poate contribui la acest lucru.” declară Luca Ciubotaru, inițiatorul acestor acțiuni, cel care a propus sprijinirea activităților Fundației EGGER, în calitate de membru al consiliului consultativ al acesteia.
Referitor la acest proiect, Ioan Banciu, președintele Fundației EGGER a declarat: “Lectura, pe lângă faptul că este relaxantă, contribuie la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea imaginației și a formării tinerilor. Tinerii reprezintă viitorul societății și de aceea consider că este necesar să investim în educația acestora. Suntem bucuroși că am reușit să aducem acest proiect de amploare în zona Rădăuțiului. Planificăm să continuăm cu donațiile de carte și la alte școli, urmând să stabilim întâlniri cu elevi pentru luna decembrie.”
Evenimentele organizate în județul Suceava fac parte din programul național de lectură “Cărţile copilăriei” iniţiat de Asociația Curtea Veche care cuprinde alături de oferirea volumelor şi înființarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi, ateliere și Festivalul de lectură NARATIV.