La 31.08.2017, ora 02.02, Poliția orașului Frasin a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112”, despre faptul că, pe DN 17, în localitatea Bucșoaia, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul unui autoturism se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 31.08.2017, ora 02.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Bucșoaia, un bărbat de 33 de ani, din orașul Gura Humorului, a acroșat un ansamblu de vehicule parcat în afara părții carosabile și al cărui conducător auto, un bărbat de 41 de ani, din județul Iași, dormea în cabină.
Din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.