IPJ Suceava: Campania de prevenire şi informare „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”



Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava desfăşoară în perioada septembrie – decembrie 2017 la nivelul întregului judeţ campania de prevenire şi informare „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”.

În primele 8 luni ale anului la nivelul judeţului nostru se înregistrează o scădere importantă a furturilor din locuinţe şi societăţi comerciale. Astfel, au fost sesizate cu 113 mai puţine furturi din locuinţă, cu 106 mai puţine furturi din anexe gospodăreşti şi cu 39 mai puţine furturi din societăţile comerciale.

Aceste rezultate bune se datorează atât intensificării activităţilor operative de patrulare şi securizare a zonelor cât şi demersurilor preventive şi de informare iniţiate şi desfăşurate de poliţişti. Totodată este de apreciat şi creşterea gradului de responsabilitate a cetăţenilor şi administratorilor de unităţi economice care au înţeles importanţa montării şi utilizării unor sisteme tehnice de securitate.

Un plus de informare şi mai puţină superficialitate sunt obiectivele campaniei, iniţiată la nivel naţional şi implementată la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Campania vizează, cu preponderenţă, municipiile şi oraşele din judeţul Suceava şi are ca scop informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de protejare a locuinţelor.

Campania implică activităţi de informare a cetăţenilor prin discuţii şi întâlniri cu grupurile ţintă, urmând a fi distribuite şi materialele de campanie (peste 6000 de pliante, afişe). Un aspect distinct îl reprezintă întâlnirile cu asociaţiile de proprietari, astfel de activităţi de responsabilizare şi conştientizare urmând a fi desfăşurate în mod concentrat în toate cele 5 municipii ale judeţului.

Din păcate o mare majoritate a furturilor este facilitată şi de proprietarii care manifestă superficialitate în dispunerea unor măsuri preventive minime.

În unele cazuri sumele mari de bani depozitate în locaţii improprii tentează inclusiv persoane apropiate, chiar şi membri ai familiei. Spre exemplu, la data de 03 septembrie 2017, un bătrân de 79 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc a sesizat faptul că din casă, dintr-un dulap i-a dispărut suma de aproape 11.000 lei. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a constatat că nepoata acestuia în vârstă de 21 de ani, sub pretextul efectuării unor lucrări de curățenie și igienizare, oferindu-se benevol pentru presta aceste servicii bunicului ei, în timp ce se afla internat la spital, a sustras suma de bani. Din fericire, în acest caz suma a fost recuperată integral şi predată părţii vătămate.

Poliţiştii desfăşoară activităţi de informare şi responsabilizare a cetăţenilor, până în prezent fiind derulate 10 acţiuni în cadrul campaniei, beneficiari fiind peste 2000 de cetăţeni.

FURTURILE DIN LOCUINŢE – VULNERABILITĂŢI ŞI MĂSURI DE PREVENIRE
PROTECŢIA VALORILOR
  • Obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep diverse modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-o locuinţă, magazin, depozit ori în circulaţie.
  • Între calitatea sistemelor de asigurare a protecţiei şi ingeniozitatea hoţilor a fost, dintotdeauna, o acerbă competiţie.
  • Contrar tuturor evidenţelor, din motive greu de înţeles, mulţi deţinători de valori ignoră cele mai elementare măsuri de autoprotecţie, devenind astfel victime sigure.
  • Principiile de bază ale amenajării unui sistem de protecţie cuprind aceleaşi elemente, indiferent de perioada istorică în care a fost conceput.
  • Una din cele mai eficiente metode de protecţie o constituie limitarea posibilităţilor de acces la bunurile de valoare şi prelungirea timpul necesar pentru sustragerea acestora de către infractori.

Măsurile luate au rolul de a induce răufăcătorilor sentimentul că şansele de reuşită sunt minime, iar riscul de prindere este maxim, ceea constituie un factor psihologic, ce poate fi realizat prin:
•    concepţia arhitectonică a clădirii, care trebuie să inducă senzaţia de solid;
•    existenţa barierelor fizice;
•    prezenţa sistemelor moderne de securitate.

Se disting două tipuri de bariere utile protejării bunurilor:
a. fizice, constituite din elemente, în special, mecanice de siguranţă (uşi, încuietori, grilaje, obloane, seifuri, pereţi etc.);
b. „psihice”, care descurajează infractorii sau detectează în faza incipientă o tentativă de pătrundere prin efracţie (sisteme de securitate perimetrală, antiefracţie, control al accesului sau sisteme de supraveghere şi înregistrare video).

Barierele fizice au rolul de a întârzia cât mai mult pătrunderea sau accesul la valori al infractorilor. Este necesar ca acest timp să fie suficient pentru ca cineva să sesizeze ceea ce se întâmplă şi să anunţe Poliţia. De asemenea, întârzierea necesară pentru depăşirea acestor bariere îi determină pe cei în cauză să renunţe.

„Barierele” psihice au drept scop descurajarea infractorilor, sugerându-le ideea ca acţiunile lor sunt în permanenţă supravegheate şi pot deveni probe în instanţă. Spre deosebire de paza umană un sistem electronic de securitate nu doarme şi nu poate fi corupt sau depăşit cu mijloace uzuale.

O îmbinare judicioasă între barierele fizice şi cele psihice poate genera o protecţie eficientă.

Achiziţionarea unor sisteme de securitate care să corespundă standardelor de securitate nu este un moft, ci o necesitate.

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA LOCUINŢEI

DACĂ LOCUIŢI LA BLOC:
•    montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
•    asiguraţi dotarea cu incuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;
•    asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
•    la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare;
•    instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video;
•    montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
•    conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora;
•    montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
•    dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă.
Încuietoarea trebuie montata corect, in asa fel încat sa fie imposibil accesul din exterior la suruburile de prindere, iar cilindrul sa fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui.

ÎN PLUS, DACĂ LOCUIŢI LA CASĂ:

Puteţi monta un sistem de:
•    supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei;
•    protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră;
•    iluminare cu senzori de mişcare.

Mai mult decât utilă pentru liniştea familiei dvs poate fi:
•    instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătăţii;
•    interzicerea accesului în locuinţă şi refuzul de a da informaţii despre dvs., bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu se pot legitima;
•    apelarea la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, pe perioada cât lipsiţi de la domiciliu; utilizarea sistemului de securitate antiefractie care trebuie sa devină un obicei firesc, precum inchiderea uşii;
•    prezenţa unui câine;
•    evitarea depozitării în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare
Nu daţi nicio şansă spărgătorilor!
Paza bună trece primejdia rea!
Pentru a aplica acest vechi proverb românesc trebuie să cunoaştem bine ce ne pot garanta sistemele de securitate.

Uşă securizată = interior în siguranţă
Primul mijloc de protecţie a unei clădiri. Pentru aceasta trebuie ca:
•    uşa de acces în locuinţă să fie confecţionată dintr-un material rezistent la solicitări mecanice şi termice;
•    tocul, în zona sistemelor de asigurare, să fie consolidat cu o armătură metalică şi bine ancorat în perete ;
•    balamalele să aibă o bună fixare în toc şi uşă;
•    dispozitivul de limitare a deschiderii uşii (de ex. lanţul de siguranţă) să fie folosit în permanenţă;
•    uşa să fie prevăzută cu un sistem de închidere securizat, eventual cu închidere în mai multe puncte.

Este important să cunoaşteţi că, pentru înlocuirea unei încuietori defecte sau ale cărei chei aţi pierdut-o, costul este întotdeauna mult mai mic decât valoarea banilor şi bunurilor sustrase în cazul în care acestea sunt „folosite” de către „musafiri nepoftiţi”.

O uşă „solidă”, cu un sistem de închidere securizat, duce la descurajarea infractorilor!

Ponturi pentru derutarea infractorilor
•    când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune;
•    în cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, rugaţi vecinii sau prietenii apropiaţi să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: geamuri deschise, ridicarea corespondenţei etc.;
•    montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate; o sirena de exterior descurajează extrem de eficient;
•    achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina.

Şi lumea  virtuală este parte din viaţa noastră
•    Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.

Faceţi-le inaccesibile pentru persoane necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele şi fotografiile pe care le postaţi.
•    Evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online.
•    Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.

Mai nouă Mai veche