La data de 05.09.2017, orele 17.20, în timp ce conducea atelajul hipo pe strada Anastasie Crimca din comuna Mitocu Dragomirnei, un localnic de 50 de ani, s-a angajat în depăşirea unui autoturism care staţiona pe partea dreaptă a carosabilului, fără să se asigure corespunzător, moment în care a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, conducătorul atelajului hipo s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni ușoare. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul atelajului hipo, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.