Pătrăuți: Căruță izbită în plin de o autoutilitară, pe drumul european. Două persoane au fost rănite



La 23.09.2017, ora 22.15, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2, în afara localității Pătrăuți, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune laterală cu un vehicul cu tracțiune animală neînregistrat, condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Pătrăuți, care a pătruns pe drumul național de pe un drum secundar, fără să se asigure.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului vehiculului cu tracțiune animală și a unui tânăr de 25 de ani, din comuna Șerbăuți, pasager în atelajul hipo, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche