Suceava: Pieton lovit de o mașină în parcarea Pieței Mari. Șoferul a fugit de la locul accidentului

La data de 05.09.2017, orele 11.02, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că un localnic de 42 de ani a fost acroșat de un autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști, la domiciliul său din comuna Șcheia.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul în parcarea amenajată din zona Pieței Centrale a municipiului Suceava, conducătorul auto de 64 de ani din comuna Șcheia l-a acroșat cu roata pe bărbatul de 42 de ani ce se afla în parcare calitate de pieton, după care, a oprit și a discutat cu acesta, dar a plecat fără încuviințarea poliției, deși victima și un alt martor i-au cerut expres să rămână la fața locului.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche