40 de ani de la înființarea primului laborator cu profil electric, la USV



Departamentul de Electrotehnică din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor marchează aniversarea a 40 de ani de la înființarea, în anul universitar 1977-1978, a primului laborator cu profil electric.

Printr-un workshop care se va desfășura miercuri, 18 octombrie, ora 14:00, în laboratorul C001 din corpul C al USV, comunitatea academica îi va sărbători pe promotorii acestui laborator: prof. univ. dr. ing. Adrian GRAUR și conf. univ. dr.ing. Leon MANDICI – cadre didactice care au contribuit, la acel moment, dar și ulterior, la consolidarea bazei materiale, a activităților de cercetare științifică și la ridicarea prestigiului învățământului superior de profil electric din Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava și din România.
Programele de studii cu profil electric și energetic din USV au cunoscut o evoluţie impresionantă în ultimele 4 decenii, prin permanenta adaptare şi diversificare a ofertei educaționale pentru un număr tot mai mare de studenţi, prin facilităţile create pentru predare, cercetare şi cele privind calitatea vieţii studenţilor, toate extinse la standarde ridicate de calitate.

Conform ierarhizării programelor de studii, specializările cu profil electric si energetic organizate în USV s-au situat pe locul 3 între programele de studii similare din cele 22 de universități evaluate.
Mai nouă Mai veche