Au început înscrierile pentru admiterea din ianuarie 2018 la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești

Ministerul Afacerilor Interne organizează, în premieră, o sesiune de admitere, în ianuarie 2018, la școlile de agenți și subofițeri. Din cele 2.880 locuri scoase la concurs, 300 sunt alocate Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești.

Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot deveni viitorii pompieri salvatori, prin grija dascălilor de prestigiu ai unității de învățământ aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Beneficiarii unui sistem de învățământ la cele mai înalte standarde, de condiții optime pentru servirea mesei, odihnă și studiu, doritorii pot depune cererile de înscriere, până la data de 5 decembrie 2017, la sediile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din localitățile de domiciliu, pentru cele 275 de posturi de subofițeri de pompieri şi protecţie civilă și 25 de posturi de maiștri militari auto.

Din totalul locurilor alocate viitorilor subofițeri de pompieri și protecție civilă, candidaților de etnie romă le sunt alocate două locuri în cadrul școlii.

Recrutarea candidaților se va realiza, în funcție de domiciliu, respectiv reședința acestora, prin intermediul structurilor de resurse umane existente în fiecare inspectorat pentru situații de urgență, departamente unde vor fi depuse documentele necesare pentru constituirea dosarelor, inclusiv actele care să ateste studiile solicitate.

Concursul de admitere va avea loc în intervalul 13-21 ianuarie 2018, perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicala, probele sportive și testul scris pentru verificarea cunoștințelor.

Anunțul de concurs și alte detalii privind desfăşurarea admiterii (condiţiile de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia) pot fi consultate accesând pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - www.igsu.ro, site-urile inspectoratelor pentru situații de urgență, respectiv pagina Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești - www.scoaladepompieri.ro.

Mai nouă Mai veche