Braconier arestat pentru 30 de zile. A împușcat doi cerbi într-o pădure de lângă Cârlibaba

La data de 10.10.2017, în urma continuării cercetărilor în cauza privind infracțiunea de braconaj comisă în noaptea de 23/24.08.2017 pe raza comunei Cârlibaba, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și ai Poliţiei municipiului Vatra Dornei, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, au pus în executare autorizația de percheziție emisă de Judecătoria Vatra Dornei, la domiciliul unui suspect de 41 de ani, din județul Maramureş, ocazie cu care, a fost identificată o cantitate de carne de vânat, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În urma întregului probatoriul administrat, bărbatul de 41 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Vatra Dornei care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului de 41 de ani, din orașul Borșa, jud. Maramureș, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu 11.10.2017.

Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava.







Mai nouă Mai veche