La 10.10.2017, ora 14.30, în urma activităților specifice de verificare a respectării legislației în domeniu, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava s-au sesizat despre faptul că, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Suceava, posesor de permis de armă, nu a păstrat în condiţii de siguranţă o armă neletală deținută legal, la domiciliul său, ci la locuința mamei sale de 67 de ani, din comuna Dărmăneşti, persoană neautorizată în acest sens.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, ce va fi soluționat procedural.