La data de 20.10.2017, Serviciul Rutier Suceava a organizat o acţiune DN 2E, între localitățile Spătărești – Păltinoasa pe linia prevenirii și combaterii vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 51 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 41.915 lei, din care 35 față de conducătorii auto care au încălcat regimul legal de viteză.
Au fost reţinute 8 permise de conducere, din care 6 pentru viteză și 2 pentru depășire neregulamentară.
De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi au fost ridicate 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Urmare a acţiunii desfăşurate şi prezenţei echipajelor în teren nu au fost înregistrate pe perioada acestui week-end evenimente rutiere pe acest segment de drum. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, obiectivul fiind responsabilizarea participanţilor la trafic şi impunerea unei conduite preventive.