Incendiu în localitatea Rădăşeni
3.10.2017, ora anunțării la 112 - 5:12
Militarii Detaşamentelor de Pompieri Fălticeni şi Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii, au intervenit cu şapte autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Rădăşeni.
La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti şi acoperişul casei de locuit, construcţii corp comun, existând pericolul de propagare la două locuinţe aflate în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 9:25.
Au ars adăpostul de animale, depozitul de furaje, o anexă şi acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă totală de aproximativ 250 mp. Flăcările au mai distrus şi circa 3 tone de ovăz, o tonă de grâu, 500 kilograme de porumb, 20 de metri steri lemn de foc şi alte bunuri. S-au degradat aparatură electrocasnică, tâmplărie şi mobilier din locuinţă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case învecinate.