Razie în căminul de nefamiliști de la Grupul Școlar din Suceava

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au iniţiat un demers pentru creşterea gradului de siguranţă publică în blocurile de locuinţe sociale şi în căminele de nefamilişti precum şi în zona adiacentă acestora.

La data de 07.10.2017, în intervalul orar 19.00 – 22.00 Poliția municipiului Suceava a organizat o activitate preventiv – reactivă pe linia prevenirii şi combaterii actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, legalizarea persoanelor care nu deţin acte, precum și pentru identificarea și depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în căminul nr. 2 situat în municipiul Suceava, pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 63 de persoane şi au fost atenţionate 9 persoane.
Au fost verificaţi 2 agenți de pază verificați şi au fost legitimate 13 persoane străine de localitate care se aflau în zonă şi nu îşi justificau prezenţa.
Au fost controlate 12 bagaje şi au fost verificate 5 obiective.
Nu au fost semnalate probleme deosebite, însă a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 290 lei la OUG 195/2002.



Poliţiştii recomandă cetăţenilor, pentru a nu deveni victima a unei talharii:
  • evitati deplasarile pe trasee aflate in zone mai putin circulate: campuri, parcuri, santiere;
  • daca din diverse motive trebuie sa circulati dupa lasarea intunericului, ocoliti locurile neiluminate ori in care se afla unitati cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializeaza bauturi alcoolice;
  • cand observati ca sunteti urmariti de un individ sau de mai multi deplsati-va prin zone intens circulate, chiar daca acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitati ajutorul primului politist intalnit in calea dumneavoastra;
  • nu va afisati ostentativ cu obiecte de valoare (lantisoare, bratari);
  • in ziua in care va primiti salariul trceti intai pe acasa pentru a va lasa banii, apoi mergeti la cumparaturi doar cu suma necesara;
  • nu va lasati atrasi in locuri dosnice de catre indivizi care ofera spre vanzare diverse produse (de obicei mai ieftine dar de proastă calitate);
  • nu va laudati persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveti asupra dumneavostra sau acasa;

In spatiile comune ale imobilelor:
  • nu permiteti persoanelor straine sa intre in locuinta dumneavoastra, indiferent de motivele invocate;
  • la intrarea intr-un imobiul fiti foarte atenti daca in hol sau in zonele intunecate nu se afla persoane suspecte, pretabile la comiterea de infractiuni; Nu stati cu spatele spre acele locuri.
  • orice persoana necunoscuta care stationeaza fara motiv in spatiile comune ale blocurilor trebuie indepartate de urgenta; Alertati mai multi vecini, iar daca este cazul apelati la cea mai apropiata unitate de Politie sau la telefonul 955.
  • folositi orice motiv pentru a intra în scară cu persoane necunocute; Nu va lasati pacaliti de imbracamintea eleganta a acestora. Daca este cazul apelati la usa unui vecin de la parter. Instruiti-va in acest sens si copiii.
  • luminile de la intrarea in bloc trebuie sa ramana aprinse odata cu lasarea intunericului;
Mai nouă Mai veche