Suceava: 12 pietoni amendați de polițiști pe bulevardul George Enescu,



Având în vedere faptul că în zona bulevardului George Enescu din municipiul Suceava sunt localizate 6 unităţi de învăţământ, dar şi numeroase unităţi comerciale, poliţiştii au desfăşurat o acţiune punctuală de creştere a gradului de siguranţă rutieră pe acest segment de drum public. Acţiunea a vizat indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni.

Astfel, în data de 06.10.2017 a fost organizată o acţiune la care au participat 15 poliţişti rutieri şi 5 autospeciale de poliţie.

În doar câteva ore, au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.655 lei, din care 12 față de pietonii care nu au respectat normele legale privind traversarea drumului public.

Au fost reţinute 3 permise de conducere din care 2 pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor. Totodată, au fost reţinute şi un certificat de înmatriculare.
Mai nouă Mai veche