FOTO Contrabandist urmărit și blocat în trafic de polițiști, la Straja

La data de 31.10.2017, în jurul orei 15.30, un echipaj din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus a identificat circulând pe DJ 209G, din comuna Straja, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a încercat să evite contactul cu polițiștii și a efectuat manevre pe mai multe străzi adiacente, însă a fost urmărit și blocat de polițiști.

La volanul autoturismului, a fost identificat un bărbat de 29 de ani din comuna Brodina, iar în interiorul autoturismului au fost găsite 10.390 pachete cu țigări de proveniență ucraineană și Duty Free.

Țigările, în valoare de circa 105.000 lei, au fost confiscate, autoturismul în valoare de aproximativ 15.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul poliției, iar bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea de măsuri preventive.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.





Mai nouă Mai veche