La data de 19.11.2017, ora 20:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava au oprit pentru control pe DN17, în localitatea Ilișești, la intersecția cu DJ 178, autoturismul condus de către un bărbat, de 42 ani, din comuna Ilișești, care emana halenă alcoolică.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.