Marginea: Localnic prins beat la volan pe un drum comunal


La data de 01.11.2017, ora 11.00, un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe un drum comunal din localitate, autoturismul condus de un localnic de 42 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche