La data de 02.11.2017, ora 19.45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de o localnică de 33 de ani, despre faptul că, soțul ei de 35 de ani, din aceeași localitate, nu a respectat măsurile dispuse în ordinul de protecție emis împotriva sa și s-a deplasat la domiciliul ei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 02.11.2017, în jurul orei 19.45, în timp ce se afla la serviciu, femeia a fost contactată telefonic de una dintre fiicele ei, care i-a relatat faptul că, tatăl său, a venit la domiciliul lor, deși se afla sub incidența ordinului de protecție, prin care era obligat să păstreze față de soția sa și locuința ei, o distanță de minim 100 m.
În cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea hotărârii judecătoreşti”.
Suspectul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim că cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se vor judeca de urgenţă, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii.
Conform legii, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica, ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe masuri, respectiv obligatii sau interdictii.
Sanctiunea nerespectarii ordinului
Incalcarea oricareia dintre masurile dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an.
In caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.