La data de 28.11.2017, în jurul orei 10.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuți din municipiul Suceava, o femeie de 36 de ani din comuna Șcheia, a accidentat un bărbat de 45 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, angajat în traversarea drumului public prin fața unei autoutilitare, prin loc nepermis, nesemnalizat și fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoare auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.