Miercuri, 22 noiembrie 2017, în jurul orei 03.30, o patrulă de jandarmerie a observat, în zona centrală din municipiul Suceava, trei tineri care se deplasau printre autoturismele parcate în zonă.
Având în vedere că tinerii verificau portierele și se uitau prin geam în interiorul mașinilor, jandarmii au considerat că activitatea acestora este suspectă și i-au oprit pentru stabilirea identității.
În urma verificărilor, jandarmii au constatat că tinerii, în vârstă de 16 ani, au sustras dintr-un autoturism un GPS, un parfum, 8 seturi de baterii, un cablu de date și suma de 16 lei.
În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de furt calificat, iar cei trei tineri au fost predați Poliției Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor.
Compartiment Informare şi Relaţii Publice