În perioada 15 – 18 noiembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat, prin cadre didactice și studenți doctoranzi, la cea de a XV-a ediție a Expoziției Internaționale Specializată INFOINVENT 2017, organizată de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în colaborare cu Organizaţia Europeană de Brevete (EPO), Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), Academia de Ştiinţe a Moldovei (ASM), Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) și Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Expoziția a reunit peste 300 de invenții, din care 120 aparțin inventatorilor români.
Doamna Lilia Bolocan, directorul general al AGEPI, a declarat: „Misiunea primordială a evenimentului, unic în Republica Moldova, este de a susţine și de a promova activitatea inovaţională, de a atrage noi investiţii în economia naţională. Prin organizarea acestei expoziţii, AGEPI și-a propus să formeze un loc de întâlnire a inventatorilor, mediului de cercetare cu oamenii de afaceri, întreprinzători, interesaţi să pună în practică rezultatele cercetării și creativităţii. Astfel, evenimentul din anul curent reunește instituţii și intreprinderi, inventatori și antreprenori, specialiști în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale din Republica Moldova, România, Portugalia, Croaţia, Cehia, Coreea de Sud, Japonia, Emiratele Arabe Unite.”
Organizatorii INFOINVENT 2017 au premiat următoarele invenții ale USV:
Medalie de aur:
Micropompă electromecanică/micropompă electromecanică de vid și presiune
Autori: Popa Valentin, Graur Adrian, Dimian Mihai, Milici Dan-Laurenţiu, Milici Mariana-Rodica, Niţan Ilie, Poienar Mihaela, Cernușcă Dumitru, Paţa Sergiu
Sistem de orientare după soare
Autori: Niţan Ilie, Poienar Mihaela, Milici Rodica-Mariana, Irimia Daniela, Bobric Crenguţa-Elena, Olariu Elena-Daniela, Ungureanu Constantin, Romanescu Adrian, Pentiuc Radu-Dumitru
Folie termosemnalizatoare
Autori: Cernomazu Dorel, Olariu Elena-Daniela, Jeder Mihaela, Irimia Daniela, Milici Mariana-Rodica, Raţă Mihai, Milici Laurenţiu-Dan, David Cristina, Niţan Ilie
Actuator heliotermic cu bimetal
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Poienar Mihaela, Cenușă Mihai, Cernușcă Dumitru, Paţa Sergiu, Olariu Elena-Daniela, Ungureanu Constantin, Popa Cezar, Milici Mariana-Rodica
Compresor biflux axial
Autori: Mihai Ioan, Olariu Elena-Daniela
Medalie de argint:
Actuator heliotermic
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Poienar Mihaela, Ţanţa Ovidiu-Magdin, Niţan Ilie, Olariu Elena-Daniela, Cernomazu Dorel
Actuator heliotermic bandă bimetalică
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Cernușcă Dumitru, Paţa Sergiu, Cenușă Mihai, Poienar Mihaela, Olariu Elena-Daniela, Ungureanu Constantin, Niţan Ilie, Milici Laurenţiu-Dan
Medalie de bronz:
Actuator liniar cu bimetal
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Cernușcă Dumitru, Paţa Sergiu, Cenușă Mihai, Poienar Mihaela, Niţan Ilie, Popa Cezar, Milici Laurenţiu-Dan, Pentiuc Gheorghe
Actuator heliometric cu lamelă bimetalică
Autori: Cernomazu Dorel, Poienar Mihaela, Romanescu Adrian-Neculai, Ţanţa Ovidiu-Magdin, Cenușă Mihai, Olariu Elena-Daniela
Alte premii și distincții:
- Diplomă de excelență cu mențiune specială din partea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova pentru Micropompă electromecanică de vid și presiune. Autori: Popa Valentin, Graur Adrian, Dimian Mihai, Milici Dan-Laurenţiu, Milici Mariana-Rodica, Niţan Ilie, Poienar Mihaela, Cernușcă Dumitru, Paţa Sergiu
- Medalia de aur a Universității Tehnice a Moldovei pentru Actuator solar. Autori: Cernomazu Dorel, Mandici Leon, Graur Adrian, Sorea Nicolae, Niţan Ilie, Milici Dan-Laurenţiu, Milici Mariana-Rodica, Raţă Mihai, Prodan Cristina, Romaniuc Ilie, Buzduga Corneliu
- Premiul de excelență pentru protecția mediului oferită de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția Mediului pentru Grup de invenții ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor Suceava.