VIDEO Hoți care au dat în Franța spargeri de peste un milion de euro, săltați de procurorii DIICOT

La data de 28 noiembrie 2017 procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Investgaţii Criminale au organizat, în colaborare cu Jandarmeria Națională Franceză, o acțiune vizând destructurarea unei grupări infracționale de criminalitate itinerantă, ai cărei membri sunt cercetați pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, furt calificat și tăinuire.



În fapt, s-a reţinut că în perioada iunie 2016 – iulie 2017, membrii grupului au săvârşit 10 fapte de furt pe teritoriul Franței, în regiunea Alsace, respectiv au sustras din depozitele unor societăți comerciale, produse fitosanitare (pesticide și semințe), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 1.000.000 de euro.

Acțiunea a constat în efectuarea, pe teritoriul României, a 12 percheziții domiciliare (9 în județul Galați, una în județul Arad, una în județul Iași și una în județul Suceava), punerea în executare a 7 mandate de aducere și audierea a 7 dintre membrii grupării, precum și ridicarea unor bunuri și înscrisuri de interes în cadrul urmăririi penale.

Persoanele în cauză au fost reținute în baza unor mandate europene de arestare, urmând a fi pentru prezentate curților de apel, în vederea arestării preventive.

Ulterior, aceștia vor fi prezentați instanțelor competente, în scopul predării lor autorităților franceze, respectiv Tribunalul de Mare Instanță din Colmar.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în aceeaşi cauză, pe teritoriul Germaniei și Belgiei au mai fost reținuți doi dintre membrii grupului.

În cadrul activităților desfășurate, s-a identificat şi recuperat, pe teritoriul României, cantități însemnate de produse fitosanitare, în valoare de 258.580 de euro, sustrase din localitățile Obersaasheim și Saint Sauveur Marville; peste 5 tone de semințe de rapiță în valoare de aproximativ 243.000 de euro, sustrase din localitățile Mons en Pevele și La Chapelle D´Armentieres, precum și 14.000 de rulmenți.

Activitățile au fost desfăşurate cu sprijinul serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Galați, Arad, Iași și Suceava care au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale, criminaliștilor și al polițiștilor de la serviciile pentru acțiuni speciale.

De asemenea, la activităţile desfășurate pe raza județului Galați, au asistat trei jandarmi francezi din cadrul Brigăzii de Cercetări din Colmar și ai Secțiunii de Cercetări din Strasbourg, precum și un analist din cadrul EUROPOL – A.P. FURTUM.
Mai nouă Mai veche