A doua acțiune de căutare a celei de-a treia victime a avalanșei din Munții Călimani, din 1 decembrie, se va desfășura vineri 8 decembrie, dacă vremea o va permite, au anunțat reprezentanții Salvamont, la întâlnirea desfășurată marți 5 decembrie, la Primăria Vatra Dornei, la solicitarea prefectului județului Suceava, Mirela Adomnicăi.
La întâlnire au mai participat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, general de brigadă Ion Burlui, șeful Inspectoratului de Jandarmi Suceava, lt. col. Mihai Lungu, șeful Serviciului Salvamont din CJ, Raia Voicu, directorul Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, directorul Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, și comandantul Batalionului 17 Vânători de Munte Vatra Dornei, lt. col. Iuliu-Ilie Cristian Arsene.
Potrivit Salvamont Vatra Dornei, conform procedurii, cea de-a doua acțiune de căutare va fi coordonată de Raia Voicu, va avea loc doar în condiții meteo favorabile și numai după verificarea stratului de zăpadă din zonă, întrucât sunt 50-60% șanse de producere a unei alte avalanșe. Va fi o acțiune de nivel național, cu participarea a 60 de salvamontiști din toată țara, organizați pe serii de căutare, și a jandarmilor de la IJS. ISU va acorda suport pe tot parcursul acțiunii și va avea un reprezentant în zonă cu care se va ține legătura permanent pentru stabilirea detaliilor de căutare. Printre altele, se vor folosi câini specializați pentru avalanșă, autoșenilate din dotarea ISU, kituri adecvate.
În cadrul întâlnirii de marți s-a prezentat și o informare cu privire la modul de desfășurare a căutării, din 1 decembrie, și a cauzelor producerii accidentului. Reprezentanții Salvamont au precizat că Munții Călimani formează o zonă greu accesibilă și nu este un traseu recomandat turiștilor, din motive de siguranță. Cele trei persoane care au urcat pe munte activau ca voluntari de 10 ani și erau bine pregătiți, dar au mers pe un traseu mai scurt, altul decât cel stabilit.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului - Județul Suceava