Aproape zece mii de petarde și artificii, confiscate de polițiști din Bazarul Suceava


La 23.12.2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, au efectuat un control pe linia respectării Legii nr.126/1995R privind operaţiunile cu articole pirotehnice, ocazie cu care, în Centrul Comercial Bazar Suceava, au identificat o localnică de 52 de ani, care oferea spre vânzare 562 bucăţi de petarde și artificii, precum şi 2 baterii cu artificii, în greutate totală de circa 5 kg.
Ulterior, în aceeași zonă, polițiștii au identificat expuse spre vânzare pe o tarabă din lemn, 7.400 bucăţi de petarde şi 13 baterii cu artificii, în greutate totală de aproximativ 40 kg, verificările fiind continuate în vederea identificării autorului.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice, respectiv 7.962 bucăţi petarde şi 15 baterii cu artificii, în valoare de circa 6.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-au întocmit 2 dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce vor fi soluționate procedural.

La 24.12.2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava împreună cu polițiștii Secției de poliție Burdujeni, l-au surprins în flagrant, în Centrul Comercial Bazar, din municipiul Suceava, pe un localnic de 19 ani, care oferea spre vânzare, 1.638 articole pirotehnice din clasele F1, F2 şi F3, fără autorizație.
Articolele pirotehnice în valoare de aproximativ 500 lei şi o greutate de circa 8 kg, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche