FOTO Accident mortal la Pătrăuți. Două mașini făcute zob după un impact frontal

Accident rutier grav între două autoturisme pe DN 2, la Pătrăuți, cu două persoane implicate, din care una, din nefericire, decedată.
A intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Cea de-a doua victimă, conștientă, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului județean Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

IPJ Suceava: „La data de 13.12.2017, ora 15.35, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în apropierea comunei Pătrăuți, după ce a efectuat o depășire, un bărbat de 58 de ani, din orașul Siret, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autovehiculul condus regulamentar de un tânăr de 26 de ani, din comuna Șerbăuți.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 58 de ani și rănirea ușoară a celuilalt conducător auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.”





















Mai nouă Mai veche