Individ care și-a ucis în bătaie prietenul de pahar, trimis în judecată


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului NASTASIU MIHAI, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
Victima F.D.F. în vârstă de 53 de ani era prieten cu martorul D.C.M. care locuieşte temporar într-un garaj amplasat în municipiul Suceava, pe strada Oituz. Cei doi consumau destul de des băuturi alcoolice atât în diverse localuri şi baruri din oraş cât şi la garajul respectiv.

O altă persoană care frecventa acel garaj şi care socializa cu cei doi prieteni de pahar era inculpatul Nastasiu Mihai.

În cursul zilei de 09 noiembrie 2017, victima F.D.F. s-a întâlnit cu D.C.M. şi au consumat băuturi alcoolice. În jurul orelor 22:45, cei doi s-au deplasat la garaj cu intenţia de a mai consuma băuturi alcoolice.

La scurt timp, la garaj a ajuns și inculpatul Nastasiu Mihai care a socializat cu victima şi cu martorul D.C.M.. Cei trei au consumat băuturi alcoolice (bere).

La un moment dat între inculpat şi victimă s-a iscat o altercaţie verbală ce a degenerat rapid în îmbrânceli reciproce. Au ieşit în afara garajului, unde victima a fost proiectată la sol, moment în care inculpatul a iniţiat un atac furibund asupra sa, lovind-o cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, în special în zona feţei. În apărarea victimei a intervenit martorul D.C.M. care a fost şi el agresat de inculpat, fiind înlăturat, tras de păr şi împins într-o parte.

În cele din urmă inculpatul Nastasiu Mihai a încetat să o mai lovească pe victimă, a târât-o în interiorul garajului, aşezând-o la sol, culcată pe o parte. La scurt timp după acestea, inculpatul Nastasiu Mihai a plecat de la faţa locului, iar D.C.M. a apelat SNUAU 112, solicitând intervenția medicilor. La scurt timp victima a decedat.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unui traumatism cerebral cu hematom subdural emisferic stâng instalat prin ruptura arterei cerebrale stângi şi contuziei cerebrale, asfixiei mecanice prin aspirarea sângelui în căile respiratorii inferioare ca urmare a fracturii de piramidă nazală. Leziunile au putut fi produse prin loviri active, repetate cu mijloace contondente urmate de cădere.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR, 
Lucian STĂNESCU 

purtător de cuvânt,
PROCUROR ȘEF SECȚIE
Maria Cristina CIORNEI
Mai nouă Mai veche