Siret: Un șofer beat a demolat un stâlp din beton, pe strada Parcului. Două persoane au fost rănite


La data de 28.12.2017, ora 20.19, în timp ce conducea autoturismul pe str. Parcului din orașul Siret, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind din beton, un localnic de 41 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp pentru iluminatul public stradal, pe care l-a dărâmat.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui bărbat de 62 de ani, din comuna Bălcăuți, pasager în autoturism.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă,, și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche