Zeci de persoane au mers miercuri dimineață la Centrul de Transfuzii Sangvine din Iași ca să doneze sânge pentru polițistul Dan Ciprian Sfichi, atacat cu o sabie și rănit în timpul unei percheziții domiciliare la Rădăuți, printre acestea fiind și colegi ai victimei, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS).
„Colectivul pentru Acțiuni Speciale Iași s-a prezentat la Centrul de Transfuzii Iași pentru a dona sânge pentru colegul nostru ultragiat în misiune în localitatea Rădăuți”, a declarat șeful SAS Iași, subcomisar Gabriel Șchiopu.
Luptătorii SAS Iași au donat sânge și au făcut, totodată, apel către populație de a face astfel de gesturi nu doar atunci când sunt situații majore.
„Am venit pentru colegul nostru, să donăm, să îl susținem și să fim alături de el. Este important să donăm sânge nu doar atunci când sunt astfel de cazuri. Încercăm să facem tot ce se poate pentru ca colegul nostru să își revină. Pentru noi dificil este orice moment. Din clipa în care te-ai îmbrăcat poți trece printr-un moment dificil. Suntem pregătiți și trebuie să facem față oricărei situații”, a afirmat unul dintre polițiștii SAS care au donat sânge în cursul dimineții.
Alături de polițiști au mai donat sânge diverse persoane, printre care studenți.
„Suntem studenți la Facultatea de Construcții din Iași. La facultate am auzit de cazul polițistului rănit în misiune și am venit să donăm sânge. Sperăm să își revină. Suntem cinci studenți, patru dintre noi din Rădăuți. Niciunul dintre noi nu îl cunoșteam, dar am spus să-l ajutăm cum putem”, a declarat unul dintre studenții donatori.
Medicii sunt în continuare ''extrem de rezervați'' privind starea de sănătate a polițistului rănit în misiune la Rădăuți, a afirmat, miercuri, Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalul de Neurochirurgie ''Nicolae Oblu'' din Iași.
"Pacientul a petrecut noaptea la Terapie Intensivă. Este intubat, ventilat, pe suport volemic. Este în stare gravă în continuare din cauza severității lezionare și posibilelor complicații", a declarat dr. Ciuhodaru.
Agentul șef adjunct Dan Ciprian Sfichi de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava a fost grav rănit, marți dimineață, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziții ce se desfășura la Rădăuți.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate opt percheziții domiciliare.
La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate l-a atacat și rănit, cu o sabie, pe agentul șef adjunct de poliție Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, "rănindu-l foarte grav la cap și braț", conform IPJ Suceava.