Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.810.243 lei (aproximativ 600.000 euro) Camera Notarilor Publici Suceava și 72 de notari publici din Suceava şi Botoşani, membri ai acestei organizaţii.
Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației, declanşate în mai 2015, având ca obiect încălcarea regulilor de concurenţă de către Camera Notarilor Publici Suceava şi membrii acesteia prin stabilirea unei grile de onorarii minimale având valori mai ridicate decât onorariile minimale aprobate prin ordin al Ministrului Justiţiei.
Astfel, notarii publici din județele Suceava și Botoșani au realizat tabele cu onorariile minimale stabilite pentru cele mai importante acte și proceduri notariale, diferenţiate pentru fiecare dintre judeţele Suceava şi Botoşani.
Punerea în aplicare a onorariilor minimale a fost facilitată de către Camera Notarilor Publici Suceava, care a distribuit tabelele cu onorarii minimale către notarii activi, în special prin e-mail, dar și direct, în cadrul unor reuniuni special convocate. De asemenea, ele au fost afișate pe website-ul Camerei Notarilor Publici Suceava şi transpuse într-o aplicaţie informatică.
Ca urmare, în județele Suceava și Botoșani, onorariile minimale au fost puse în practică de toți notarii publici, intrați în profesie anterior declanșării investigației, cu excepția unuia care s-a delimitat public de această practică ilegală (după punerea în aplicare). De asemenea, un notar public a recunoscut participarea la înţelegere şi a beneficiat de o reducere a amenzii cu 15% din nivelul de bază.
Reamintim, că la sfârşitul anului 2017, Consiliul Concurenţei a finalizat o altă investigaţie privind posibile practici anticoncurenţiale ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR), prin acceptarea angajamentelor asumate de această organizaţie. UNNPR s-a angajat că va înlătura restrângerile concurenţiale privind stabilirea onorariilor minime (în limita prevederilor Legii nr. 36/1995), publicitatea individuală, modalitatea de încasare a onorariilor, atragerea clientelei, respectiv racolarea personalului în cadrul birourilor notariale. De asemenea, UNNPR s-a angajat să transmită ministrului Justiţiei propuneri pentru eliminarea limitelor minime ale onorariilor pentru acele proceduri realizate în regim concurenţial şi includerea lor alături de categoriile de servicii notariale pentru care nu sunt stabilite limite minimale.
Consiliul Concurenţei şi Ministerul Justiţiei vor colabora şi monitoriza implementarea angajamentelor privind liberalizarea unor onorarii pentru anumite categorii de acte şi servicii notariale, prin punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.
În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă va efectua monitorizarea angajamentelor în cazul modificărilor aduse Codului Deontologic prin Hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
Consiliul Concurenței