La data de 12.01.2018, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice - IPJ Suceava, a organizat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile și a comerţului ilicit.
În cadrul acţiunii au fost verificate 49 de societăţi comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale.
A fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 120.100 lei.
De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 6.920 lei, constând în țigări, băuturi alcoolice, bunuri industriale, accesorii, îmbrăcăminte, bunuri de uz gospodăresc, etc.