FOTO VIDEO Incendiu la Biserica din lemn „Sf. Ilie Tesviteanul” din Suha, Mălini



Au intervenit pompierii militari de la Detașamentele Fălticeni și Suceava, cu sprijinul lucrătorilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini, Cornu Luncii și Slatina, cu 9 autospeciale și o ambulanță SMURD.

Intervenția la fața locului a fost condusă de inspectorul șef - generalul de brigadă Ion Burlui.

La sosirea echipajelor, biserica ardea generalizat, iar flăcările au afectat acoperișul construcției și pereții portanți ai bisericii din lemn.

Ne bucurăm că nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite, înainte ca flăcările să se propage la un Cămin de bătrâni, în curtea căruia este construită biserica, și la construcțiile anexe din jurul clădirii afectate de foc.















Mai nouă Mai veche