La data de 12.01.2018, în urma continuării cercetărilor în cauzele privind tâlhăriile comise de persoane necunoscute la 09.01.2018, față de două femei de 74 şi de 66 ani, ambele din municipiul Suceava, polițiștii Biroului Investigații Criminale au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor ca fiind un minor de 17 ani şi o minoră de 13 ani, ambii din comuna Şcheia.
Astfel, la 12.01.2018, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul de 17 ani, pentru comiterea celor două infracţiuni de „tâlhărie” și care, ulterior, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, instanța dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
În baza mandatului de arestare, minorul de 17 ani a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Din practica judiciara a rezultat ca cele mai multe talharii sunt comise in locuri publice sau in spatiile comune ale imobilelor.
Pentru a nu deveni victima a unei talharii:
- evitati deplasarile pe trasee aflate in zone mai putin circulate: campuri, parcuri,
- daca din diverse motive trebuie sa circulati dupa lasarea intunericului, ocoliti locurile neiluminate ori in care se afla unitati cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializeaza bauturi alcoolice (restaurante, discoteci);
- cand observati ca sunteti urmariti de un individ sau de mai multi deplsati-va prin zone intens circulate, chiar daca acest lucru presupune schimbarea traseului.
- nu va afisati ostentativ cu obiecte de valoare (lantisoare, bratari);
- in ziua in care va primiti salariul trceti intai pe acasa pentru a va lasa banii, apoi mergeti la cumparaturi doar cu suma necesara;
- nu va lasati atrasi in locuri dosnice de catre indivizi care ofera spre vanzare diverse produse (de obicei mai ieftine);
- nu va laudati persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveti asupra dumneavostra sau acasa;
- nu permiteti persoanelor straine sa intre in locuinta dumneavoastra, indiferent de motivele evocate;
- la intrarea intr-un imobiul fiti foarte atenti daca in hol sau in zonele intunecate nu se afla persoane suspecte, pretabile la comiterea de infractiuni; Nu stati cu spatele spre acele locuri.
- orice persoana necunoscuta care stationeaza fara motiv in spatiile comune ale blocurilor trebuie indepartate de urgenta; Alertati mai multi vecini, iar daca este cazul apelati 112.
- luminile de la intrarea in bloc trebuie sa ramana aprinse odata cu lasarea intunericului;
- inchideti usa imobilului dupa ora 22 sau protejati imobilul cu un interfon;