Bucovina Rock Castle 2018: Primordial, Bucovina, 1000mods, RoadKillSoda, Toy Machines



Ediția din 2018 a Bucovina Rock Castle incepe să prindă contur iar lineup-ul va reprezenta același melanj de subgenuri rock, mainstream și underground laolaltă, cu care v-am obișnuit de la edițiile precedente. Perioada în care va avea loc această a opta ediție este 24-26 august. Festivlul are loc la Cetatea de Scaun a Sucevei. 

In premieră, vom avea o a doua scenă a festivalului, dedicată trupelor aflate la început de drum. Iată o primă serie de 5 trupe care au confirmat deja participarea la BRC2018: 
  • Primordial (Irlanda, black metal/celtic). Irlandezii veterani de la Primordial, cu o activitate de peste 30 de ani, lansează anul acesta în martie un nou material intitulat „Exile Among The Ruins”. Cu un asemenea titlu, era păcat să nu-i „exilăm” în vechea noastră cetate pentru a o umple de sonoritățile lor întunecate... 
  • Bucovina (România, folk metal). O trupă în plină ascensiune, Bucovina și-a câștigat locul în inimile fanilor de gen prin multă muncă și dedicație. Pe ultimul album, băieții au spus că sunt de Nestrămutat. Dacă vor fi sau nu de nestrămutat de pe scena BRC, asta numai de voi depinde!... 
  • 1000mods (Grecia, stoner rock). Mărturisim, am avut și avem o slăbiciune pentru trupele grecești. Energia lor, pofta de a cânta, nebunia și, totodată, profesionalismul ne-au făcut de multe ori să ne înclinăm cu respect. 1000mods nu face excepție și suntem foarte bucuroși să-i avem pe scenă în acest an!... Un show pe care-l recomandăm cu căldură. 
  • RoadKillSoda (România, stoner rock). Drumul trupei bucureștene nu a fost ușor până acum, dar iată-i cu un nou album, „Mephobia”, lansat în noiembrie 2017, cu un clip nou („Prometheus”) și cu statutul de „cea mai cea” trupă de stoner de pe la noi. Din intensa lor activitate nu lipsește anul acesta nici prezența la Bucovina Rock Castle, festival la care ajung pentru prima dată...să-i întâmpinăm cum se cuvine! 
  • Toy Machines (România, alternative metal). Originară din Suceava și „emigrată” la Cluj, trupa a primit din plin toată influența pestriței scene underground transilvănene și și-a conturat un stil propriu aparte. După câteva recente schimbări de componența, băieții sunt nerăbdători să se întoarcă pentru un show în orașul în care au copilărit...
Mai nouă Mai veche