FOTO 79 de persoane fără adăpost, legitimate și amprentate de polițiști



În condiţiile temperaturilor scăzute şi a avertizărilor meteorologice de ger din ultimele zile, în perioada 26 februarie – 03 martie 2018, peste 20 de poliţişti din structurile de ordine publică, dar şi poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au acţionat zilnic pentru identificarea persoanelor fără adăpost şi conducerea acestora la centrele specializate.

Acţiunile au avut ca scop reducerea riscului victimal al acestor persoane dar şi identificarea şi legitimarea acestora prin includerea în bazele de date specifice poliţiei, având în vedere riscul infracţional dar şi pericolul de victimizare crescut.

Poliţiştii au acţionat zilnic, cu precădere între orele 06.00 - 12.00 şi 18.00 – 24.00 fiind efectuate verificări în toate zonele şi locaţiile pretabile pentru adăpostirea acestor persoane care din motive obiective sau subiective au avut o soartă mai puţin fericită, fiind nevoiţi să aibă un mod de viaţă care de multe ori le pune în pericol sănătatea.



Persoanele fără adăpost au fost preluate din canale, de sub poduri, din clădiri abandonate, dintre ţevile de termoficare, din incinta şi din zona gării şi autogării. S-au purtat discuţii cu acestea şi le-au fost oferite alternative viabile pentru a locui la centrul ,,Lumina Lină” din cadrul Bisericii Sf. Vineri din municipiul Suceava.

Totodată, au fost legitimate şi persoanele identificate în intersecţii şi în zona hypermarket-urilor apelând în mod nejustificat la mila publicului şi cerşind sume de bani. În aceste cazuri, poliţiştii au aplicat şi sancţiuni contravenţionale.

În total, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost identificate 79 de persoane, toate acestea fiind legitimate, amprentate şi introduse în bazele de date ale poliţiei.

Au fost controlate 30 de bagaje şi au fost verificaţi 9 paznici ai unor obiective în care se adăposteau fără drept diverse persoane.

A fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3500 lei.



O componentă distinctă a acţiunii a fost sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica acestor persoane şi sprijinirea acestora prin activităţi umanitare.

Astfel, poliţiştii de din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu partenerul tradiţional, dl. Brian Douglas dar şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava au mers la adăpostul ,,Lumina Lină” şi au oferit persoanelor fără adăpost alimente şi bunuri de uz personal. Găleţile cu alimente şi bunuri au adus un plus de speranţă celor cazaţi în centru, făcându-le mai uşoară trecerea peste aceste momente dificile. Dar în primul rând, gestul poliţiştilor şi al partenerilor lor le-a arătat celor fără adăpost că nu sunt singuri şi că împreună putem trece şi peste provocările vieţii, adoptând un comportament ghidat de norme sociale şi de principii şi valori sănătoase.
Mai nouă Mai veche